3 martie 2010

Vaccinează-ţi stick-ul! Protejează-te suplimentar!

Nu, nu e vorba de “schimbătorul de viteze” cu care te împaci aşa de bine :) acasă, e vorba de stick-ul de memorie pe care îţi pui fişiere şi le duci dintr-o parte în alta.

Ei bine, prin intermediul stick-ului se transmit în ziua de azi foarte multe specii de viruşi şi troieni, musafiri nepoftiţi care ne pot ruina viaţa tihnită la calculator (cât o exista aşa ceva), de aceea trebuie să avem tot timpul grijă la ce PC îl conectăm pentru că odată virusat, vom transmite infecţia la toate staţiile de lucru unde îl vom folosi ulterior.

Pentru a reduce semnificativ, dar nu total, pericolul răspândirii viruşilor pe stick, acesta poate fi vaccinat cu un progrămel numit PANDA USB Vaccine. Operaţiunea este foarte-foarte simplă.

USB Vaccine este produs de o companie de prestigiu în domeniul securităţii informatice. Mai multe detalii obţii aici şi aici.

După ce îl descarci accesând acest link, pur şi simplu îl porneşti făcând dublu-click pe fişierul memorat şi, cu stick-ul deja conectat la PC, apeşi în fereastra care apare butonul Vaccinate USB din dreapta jos. Asta-i tot!

Notă: dacă intri pe Net cu Internet Explorer, când dai să descarci fişierul, poţi apăsa Run pentru ca acesta să pornească imediat.

De acum înainte, ori de câte ori introduci stick-ul într-un calculator, va trebui să accesezi conţinutul de pe el intrând în My Computer sau Computer (după caz), pentru că nu îţi va mai apărea acea fereastră mică în care eşti invitată să vizualizezi fişierele direct.

Pentru cine utilizează stick-ul des, pe multe calculatoare, vaccinarea este un mijloc în plus de protejare şi asigurare a liniştii interioare :)

Atenţie: pentru o protecţie superioară. pot fi vaccinate şi calculatoarele apăsând butonul Vaccinate din mijloc, din zona Computer Vaccination! Numai că, în situaţia asta, nici un CD sau DVD nu va mai porni automat la introducere şi vor trebui accesate prin My Computer sau Computer.

2 martie 2010

Te las pe tine să agăţi de şnur ce îţi doreşti sincer!

Parcă-parcă, primăvara vrea să vină dar nu poate încă. O fi vlăguită aşa cum mă simt eu acum din cauza unei răceli!

Dar nu-i nimic, pentru voi, cititoarele mele, primăvara sigur a venit pentru că a apărut primul ei simbol…

snurulet

Vă trimit şi eu, virtual, doar şnuruleţul, lăsându-vă pe voi să agăţaţi de el ce vă doriţi mai mult.

Să fiţi iubite!

Going INCOGNITO! Colega nu tre’ să ştie…

Poate şti că tot ceea ce faci pe Internet poate fi înregistrat şi monitorizat. Atât firma care îţi furnizează internetul acasă, cât şi angajatorul tău cât timp eşti la serviciu, pot şti oricând ce pagini de Net ai accesat şi cât ai stat (ai pierdut) pe ele. Acest lucru este o realitate şi, sincer, nu prea ai ce-i face.

Însă, poţi măcar să te fereşti de cei din jurul tău, stând pe Net unde vrei şi cât vrei fără să laşi nici o urmă a ceea ce ai făcut!

Browserele stochează în mod normal întreaga listă a paginilor la care ai fost şi, eventual, datele de identificare cu care ai intrat în conturile personale ale serviciilor pe care le accesezi şi asta pentru a te ajuta ulterior să găseşti şi să intri mai uşor unde te interesează.

Ei bine, tocmai pentru aţi oferi o minimă intimitate, browserele oferă în prezent o funcţie de accesare incognito a Net-ului. Folosind-o, niciunul dintre ceilalţi utilizatori care pot avea acces la calculatorul la care tocmai ai lucrat, nu vor putea vedea nici ce pagini ai accesat, nici cât ai stat pe ele şi nici ce informaţii personale ai introdus.

Pentru fiecare browser există o combinaţie de 3 taste pe care trebuie să o faci pentru a intra in acest mod de lucru, INCOGNITO. Astfel:

  • dacă lucrezi cu Internet Explorer, faci combinaţia CTRL+SHIFT+P
  • dacă lucrezi în Mozilla Firefox, faci aceeaşi combinaţie CTRL+SHIFT+P
  • iar dacă lucrezi cu Google Chrome, faci combinaţia CTRL+SHIFT+N

În Internet Explorer şi Google Chrome se va deschide o nouă fereastră în care poţi face ce vrei tu ştiind că la sfârşit, închizând-o, se vor şterge AUTOMAT toate urmele pe care puteai să le laşi.

În Mozilla Firefox, va trebui să faci încă o dată combinaţia de taste CTRL+SHIFT+P pentru a ieşi din modul Incognito şi a şterge astfel urmele.

Ca să şti sigur că lucrezi Incognito, urmăreşte elementele de design care apar pe ecran după ce ai făcut combinaţia corectă.

În Internet Explorer arată aşa:

În Mozilla Firefox arată aşa:

În Google Chrome arată aşa:

Iată un alt mic truc care îţi poate uşura viaţa. Iar pentru a afla şi mai multe sfaturi şi informaţii despre cum să foloseşti Internetul, accesează pagina mea cu subiecte şi urmăreşte capitolul Despre Internet.

PS: modul Incognito, se mai numeşte populat PORNOMode :) Oare de ce?