25 februarie 2010

Navighează pe Net ! Startul spre cunoaştere.

Din seria materialelor pe care ţi le propun pentru a cunoaşte şi a stăpânii Internetul, în postul precedent ţi-am explicat cum îl accesăm, prin intermediul unui program denumit browser.

În acest post vreau să-ţi prezint cele 3 (trei) modalităţi prin care poţi ajunge la o pagină de Net.
Pe scurt, cele 3 posibilităţi sunt:

  • cunoscând adresa exactă unde vrei să te duci, o introduci în Bara de adrese;
  • necunoscând adresa exactă, apelezi un motor de căutare a datelor care îţi va oferi mai multe pagini de Net unde poţi găsi ce te interesează;
  • navigând pur şi simplu pe o pagină anume, apeşi pe legături care te pot duce la alte şi alte pagini şi informaţii.
Astfel, prima modalitate este cea mai directă: în Bara de adrese a browserului folosit, introduci adresa paginii dorite fără spaţii şi cu litere mici sau mari (n-are inportanţă) apoi apeşi tasta Enter. Mai jos vezi cum arată Bara de adrese în principalele browsere.
În Internet Explorer

În Mozilla Firefox

În Opera

În Google Chrome

Încearcă tu acum să introduci direct în Bară una dintre adresele:
www.louvre.fr sau www.disney.ro sau www.elle.com
Şi despre adrese voi realiza un post detaliat, ulterior.
A doua variantă, asupra căreia voi reveni printr-un post mult mai detaliat, presupune interogarea unui Motor de căutare a informaţiilor (Search engine).
Rolul unui motor este acela de a-ţi găsi pagini de Net care oferă informaţiile căutate de tine la un moment dat. Volumul de informaţie aflată pe Net fiind gigantic, în toate domeniile, este practic imposibil să cunoşti toate adresele unde te poţi duce pentru a le accesa, aşa că te vei folosi de un astfel de Motor de căutare. Cele mai cunoscute motoare, inclusiv de către tine, sunt convins, sunt: Google, Yahoo şi Bing. Dacă nu ştiai că Yahoo sau Bing te ajută la căutare, apasă pe siglele de mai jos ca să iei cunoştintă cu ele.

ATENŢIE – Regulă de bază: atunci când scrii ce vrei să cauţi trebuie să fii cât mai precisă şi mai detaliată!!! (urmăreşte postările mele viitoare)
Pe oricare dintre ele îl foloseşti, tot ce trebuie să faci este să scrii direct ce cauţi apoi să apeşi tasta Enter, iar în lista cu pagini care va rezulta, să apeşi pe cea la care crezi că vei găsi ce te interesează. Cum să faci ca să îţi fie mai simplu, afli într-o altă postare de-a mea, aici (cel puţin pentru motorul Google).
A treia modalitate prin care se realizează aşa-numita “navighare”, este cea pe care cu siguranţă o foloseşti deja instinctiv, aceea de a apăsa pe legăturile oferite într-o pagină către alte pagini. Aceste legături, care de obicei apar scrise distinct sau sub formă de butoane, se numesc Hyperlinks şi stau practic la baza Internetului aşa cum îl cunoaştem noi astăzi. Mai multe informaţii despre hyperlink-uri găseşti apăsând practic pe una, adică aici.
În concluzie, pentru a citi ceva, pentru a vedea ceva, sau pentru a auzi ceva pe Net, trebuie să ajungi la acel CEVA, iar pentru asta există trei modalităţi care în nici un caz nu se exclud una pe alta.

23 februarie 2010

Bea-ţi liniştită cafeaua ! Poţi să-l laşi şi singur la calculator – Două soluţii “for your peace of mind”

În calitatea mea de tătic de “drac”, am încercat zilele astea să găsesc o soluţie eficientă la o problemă cu care, sunt convins, ne confruntăm cu toţii, noi părinţii: ce program să folosim ca să dăm posibilitatea copilului “să stea la calculator” nesupravegheat, fără teama de a da peste cine ştie ce pe Net sau fără să strice nimic sau să şteargă ceva?

Tot căutând şi documentându-mă, am dat peste două programe concepute special pentru a fi uşor de folosit de cei mici şi, nu în ultimul rând, să fie “safe” atât pentru ei, cât şi pentru aparatul minune de pe birou.

Ei bine, dacă vrem să stăm liniştiţi, putem folosi KidZui sau Kido’z.

Mai multe informaţii

Mai multe informaţii

Amândouă sunt browsere pentru Internet special concepute pentru copii şi pentru liniştea părinţilor.

Înainte de a purcede la a vă oferi mai multe informaţii despre ele, vreau să vă spun că, încercându-le pe amândouă, am constatat că Kido’z (scuzaţi cacofonia inevitabilă) e mai OK pentru copii de grădi’, iar KidZui pentru cei mai mari, până la vârsta când mai puteţi să-i ţineţi oarecum sub observaţie şi nu au început să vă dea ei lecţii :)

Facilităţi şi puncte forte pentru KidZui (varianta gratuită)
Facilităţi şi puncte forte pentru Kido’z (varianta gratuită)
  • rulează full-screen
  • poate fi blocat pe ecran pentru a nu putea copilul să intre în altă parte
  • părintele poate adăuga oricâte alte siteuri “safe” pe lângă cele oferite şi actualizate standard
  • părintele adaugă adresele de mail cu care copilul poate lua legătura
  • rulează full-screen
  • părintele poate adăuga oricâte alte siteuri “safe” pe lângă cele oferite şi actualizate standard
  • părintele adaugă adresele de mail cu care copilul poate lua legătura
Aceste facilităţi sunt oferite standard, dar dacă doriţi mai mult, cum ar fi:
  • posibilitatea de a vedea de oriune va aflaţi ce face copilul la calculator
  • sau să stabiliţi un orar de folosire, o oră de închidere
  • sau să oferiţi celui mic şi mai multe resurse de jocuri şi informaţii

trebuie să cumpăraţi o licenţă de folosire. Ambele programe oferă abonamente lunare, semestriale sau anuale pe care le puteţi achita direct cu cardul. Oricum, mai bine, înainte de a vă abona, folosiţi ambele programe în varianta lor standard şi analizaţi reacţiile celor mici, făcându-vă astfel o idee despre cât de bun este unul sau altul.

KidZui se descarcă de aici.

Kido’z se descarcă de aici.

Dacă întâmpinaţi probleme în activarea programelor sau în utilizarea lor, puteţi să mă contactaţi şi vă voi îndruma cu plăcere.

Credeţi-mă, programele astea sunt AUR la casa omului. Probat!
Aştept reacţiile voastre. Haideţi să descoperim împreună “o lume minunată”, vorba cântecului…

Adăugare ulterioară: puţină supraveghere din când în când este totuşi esenţială când e vorba de copii şi în nici un caz nu introduceţi la lista de adrese permise motoare de căutare precum Google, pentru că riscaţi să daţi acces celui mic la ce nu trebuie!

22 februarie 2010

O postare nemisogină. Culmea !

Salut. Astăzi am primit pe mail un scan dintr-un manual vechi, foarte vechi, al unei şcoli de fete din Marea Britanie.

Înainte să te las să-l citeşti, vreau să precizez că NU public această postare pentru că împărtăşesc atitudinea misogină, ci pentru că nu-mi dă pace o întrebare care mi-a venit în minte după ce am parcurs materialul: când sau de ce noi, o mare parte a omenirii, am lăsat în urmă acea perioadă?

Chiar dacă cunosc ceva istorie modernă şi contemporană, am simplificat un răspuns propriu astfel: au dispărut acele vremuri în momentul în care banca a întrebat: -Şi, soţia Domneavoastră cu ce venituri poate să vină?

Completare ulterioară: acest articol poate fi un răspuns la postul lui Sipu. Dacă ar fi aşa, m-ar îngrozii!!!

19 februarie 2010

Ce e un BROWSER, sau Cum se face că am ajuns pe Net !

Un browser este exact programul pe care îl foloseşti în acest moment pentru a citi ce-ţi scriu eu acum. Cu alte cuvinte, un browser este un program de calculator (un software) care ne permite să intrăm pe pagini de Internet, să le vedem, să le parcurgem şi să interacţionăm cu ele.

Ei bine, vreau să încep acum o serie de articole care să te ajute în înţelegerea principiilor de funcţionare a reţelei Internet şi a instrumentelor pe care aceasta ni le pune la dispoziţie. Sper, ca în fiecare articol să fiu scurt, la obiect şi cât mai pe înţelesul tău.

Nu întâmplător am început prin aţi lămuri termenul de “browser”, pentru că el este poarta noastră spre bogăţia inimaginabilă de informaţie de toate felurile care există în Internet.

În acest moment, există şi se folosesc mai multe programe-browser, pentru a accesa Internetul. Este o problemă de opţiune din partea utilizatorului pe care program îl foloseşte, cu condiţia primordială ca acesta să ştie că există alternative la browserul pe care îl foloseşte în prezent.

Nu am pretenţia acum să-ţi ofer o listă completă cu browserele existente. Nici nu te-ar interesa pentru că oricum, majoritatea oamenilor foloseşte: Internet Explorer, Mozilla Firefox, Google Chrome şi Opera, acestea fiind şi cele mai apreciate din punctul de vedere al uşurinţei în utilizare şi al facilităţilor oferite pentru  folosirea cât mai eficientă a posibilităţilor oferite de Internet.


Internet Explorer


Mozilla Firefox


Google Chrome


Opera

Acum şti că există mai multe programe pentru accesarea Internetului, programe care se numesc “browsere”. Toate fac acelaşi lucru şi anume: ne permit să intrăm pe pagini de Internet, să le vedem, să le parcurgem şi să interacţionăm cu ele. Cu toate acestea, ele sunt produse diferite aşa cum şi în realitatea avem zeci de marci de săpunuri, fiecare având în esenţă aceeaşi utilitate, dar unele sunt mai bune, iar altele mai proaste.

În episodul următor îţi voi explica câteva dintre avantajele şi dejavantajele folosirii fiecăruia dintre ele dar, ia aminte, până la urmă totul se va rezuma la o alegere simplă: vei folosi doar programul care put şi simplu IŢI VA PLĂCEA!

Până data viitoare, îţi poţi face şi singură o idee despre fiecare browser în parte accesând legăturile de mai jos:

18 februarie 2010

Asortează-ţi culorile de pe ecran cu anotimpul sau starea de spirit

Cum faci ca toate ferestrele, barele, meniurile şi butoanele (ansamblul vizual de pe ecranul monitorului) să fie colorate şi altfel decât banalul albastru cu care eşti obişnuită?

Ai să vezi cât de simplu este dacă ai puţin curaj (mă bazez pe asta) şi dacă foloseşti omniprezentul sistem de operare Windows XP.
Notă: dacă foloseşti Vista, dă-mi de ştire şi te voi îndruma şi pentru el.

I. În primul rând trebuie să te afli direct pe ecran, fără să ai deschis nici un program sau fereastră, apoi să faci click-dreapta pe maus, moment în care îţi va apărea un meniu mic numit contextual...

II. Apoi, apeşi în meniu pe ultima comandă Properties şi îţi va apărea o fereastră în care vei apăsa pe eticheta de sus Appearance...
III. Odată ajunsă aici, deschizi meniul Color scheme şi apeşi acolo pe o altă paletă de culori, după care mai apeşi şi butonul OK. Gata!

Şi uite aşa, din când în când, când te plictiseşti de aspectul ecranului tău, poţi să variezi ca să fi în ton cu anotimpul sau starea de spirit.

16 februarie 2010

Cum poate o adresă de mail să fie valabilă DOAR 10 minute !?

Ori de câte ori doreşti să te înscri sau să te abonezi la un site care îţi cere să-ţi creezi cont de utilizator, trebuie să furnizezi, după cum bine ştii, o adresă valabilă de mail unde să-ţi trimită mesajul de confirmare.

Doar că, tot de multe ori, nu vrei să primeşti constant de la respectivul site mailuri publicitare şi tot felul de anunturi absolut neinteresante.

Dacă vrei să poţi totuşi să te înscrii temporar sau chiar permanent, dar nu vrei să mai primeşti mesaje de la site, foloseşte un serviciu care îţi generează o adresa de mail temporară, care expiră în minim 10 minute. Este o soluţie ideală!

Du-te la 10minutemail.com, notează adresa temporara pe care ţi-au creat-o automat şi foloseşte-o pentru înscrierea pe siteul dorit.

După ce te-ai înscris pe siteul dorit, revin-o la 10minutemail si în partea de jos, la secţiunea Mesaje, vei vedea şi vei putea deschide şi citi mesajele tocmai venite.

Ulterior, adresa asta temporară va expira şi tu vei reuşi performanţa de aţi păstra şi mai curată căsuţa de mail.

Evident că serviciul ăsta de adrese temporare îl poţi folosi în orice împrejurare. De ce nu, chiar şi atunci când vrei să dai o mică ţeapă, sau când vrei să faci o farsă.
Posibilităţile sunt nenumărate şi distracţia pe cinste :)

Dacă simţi nevoia, comentează articolul şi spune şi celorlalte cititoare ce "nebunii" ai făcut cu o adresă efemeră...
PS: să şti că m-ar interesa şi pe mine.

15 februarie 2010

Ţi s-au terminat bateriile ?

Bună, ţi s-au terminat bateriile? Nu ai un set nou prin preajmă? Nu mai dispera, dragă? Fă ca mine:
  • scoate bateriile consumate...
  • introdu-le din nou, dar schimbă-le ordinea: astfel, pe prima pune-o a doua, iar pe a doua pune-o prima.
În felul asta câştigi timp, până vei cumpăra un set nou. O să vezi că mai merg încă o perioada, mai lungă sau mai scurtă...

Ţine minte sfatul şi o să-mi mulţumeşti!

Toată tehnica asta funcţionează NUMAI pentru tipurile de baterii cilindrice, comune: AAA, AA, C, D.

Păstrează deschisă pagina cu rezultatele Google şi încearcă în voie site-urile oferite

Atunci când cauţi ceva pe Google, ai posibilitatea să păstrezi deschisă pagina cu rezultatele pentru a te întoarce foarte uşor la ele.
Cred că şi pentru tine este foarte frustrant să trebuiască tot timpul să te duci înapoi la pagina cu rezultatele căutării ori de câte ori site-ul ales constaţi că nu răspunde interesului tău, aşa că urmăreşte sfatul care urmează...
Pasul 1: când te afli pe pagina de Google, înainte de a porni o căutare, apasă sus în dreapta pe link-ul Setări de căutare.

Pasul 2: pe pagina care apare, derulezi până jos de tot şi bifezi opţiunea Afişează rezultatele căutării într-o fereastră nouă, apoi apeşi jos în dreapta butonul Salvare preferinţe.

De acum în colo, pe calculatorul la care lucrezi, de câte ori apeşi pe un rezultat al unei căutari, site-ul se va deschide într-o nouă fereastra pe care o vei putea închide fără probleme dacă nu îţi convine, revenind astfel imediat la pagina cu sugestiile Google.

Probează chiar acum!

12 februarie 2010

Păstrează o pagină de Net interesanta pentru a o urmări regulat

De câte ori nu s-a întâmplat să vrei să ajungi iarăşi la o pagină de Net interesantă şi nu mai ştiai de unde să o iei !?
Indiferent de programul cu care navighezi pe Internet, există soluţii simple pentru a păstra adresa unei pagini şi a o accesa rapid...

Dacă foloseşti Internet Explorer:
  • pe pagina unde te afli şi pe care vrei s-o memorezi, faci click-dreapta într-o zona goala, neacoperita cu conţinut (în afara textului sau pozelor) şi îţi apare un mediu;


  • în mediul care apare, selectezi normal, cu mausul comanda Add to Favorites… după care apare o casetă mică cu o stea galbenă, casetă în care apeşi butonul Add; acum, pagina este memorata în program;


  • ulterior, oricând doreşti să revezi o pagină interesantă pe care şti că ai memorat-o, apeşi sus în stânga pe butonul Favorites, o cauţi în lista care apare în bara laterală şi apeşi pe numele ei.



Dacă foloseşti Mozilla Firefox:
  • pe pagina unde te afli şi pe care vrei s-o memorezi, faci click-dreapta într-o zona goala, neacoperita cu conţinut (în afara textului sau pozelor) şi îţi apare un mediu;


  • în mediul care apare, selectezi normal, cu mausul comanda Bookmark This Page şi apare o casetă mică cu o stea galbenă;
  • în casetă apeşi butonul Done; asta e tot, acum adresa paginii este memorata în Bookmarks(semne de carte);


  • ulterior, când doreşti să revezi pagina, apeşi pe meniul Bookmarks din partea de sus de tot a ferestrei programului şi o alegi din lista care apare.



Dacă foloseşti Opera:
  • pe pagina unde te afli şi pe care vrei s-o memorezi, faci click-dreapta într-o zona goala, neacoperita cu conţinut (în afara textului sau pozelor) şi îţi apare un mediu;


  • în mediul care apare, selectezi normal, cu mausul comanda Bookmark Page… după care apare o casetă mică;
  • în casetă apeşi butonul OK; asta e tot;


  • ulterior, când doreşti să revezi pagina, apeşi pe meniul Bookmarks din partea de sus de tot a ferestrei programului şi o alegi din lista care apare.



Poate, la prima vedere, pare greu, dar după ce urmezi paşii de două ori, pentru pagini diferite, vei vedea ce simplu este.

Obişnuindu-te să pastrezi paginile interesante, pe care le vizualizezi des, în memoria programului, nu vei mai putea să “trăieşti altfel”.

Paşii expuşi sunt cea mai simplă modalitate posibilă chiar dacă, recunosc, mai există şi alte variante de a realiza acelaşi lucru deci, nu te înfuria :) dacă alţii fac altfel.

Aştept reacţia ta, dacă ţi-a fost uşor, dacă ţi-a fost greu. Din experienţa ta pot şi alţii să înveţe.

Zi-le şi celor din jurul tău. Laudă-te!